Colaborări

logo-m3

Asociația MetruCub – resurse pentru cultură este, în prezent, una dintre puținele organizații din România care, prin proiectele și parteneriatele realizate, promovează rolul culturii în societate, face cercetare independentă și pune în valoare organizațiile și oamenii care fac lucrurile să se întâmple.

Asociația MetruCub – resurse pentru cultură propune operatorilor din domeniul culturii și educației să integraze inițiativa „Susține cultura în educație” în proiectele pe care aceștia le gândesc și cu care își doresc să atragă finanțări locale, naționale și internaționale.

sce_F5_worked
Ce oferim
  • organizarea de întâlniri Susține cultura în educație;
  • realizarea de formări personalizate pentru cadre didactice și organizații culturale din domeniul de activitate specific partenerilor (suport de curs, identificare formatori, identificare resurse de formare suplimentare etc);
  • organizarea de dezbateri și alte evenimente cu rolul de a dezvolta profilul activității /domeniului cultural al partenerului în raport cu mize educaționale și de dezvoltare a unui public tânăr prin colaborarea cu școlile;
  • elaborarea si dezvoltarea de strategii de advocacy pentru cultura în educație (personalizat pentru obiectivele partenerului și având în vedere un tip de sprijin pe care acesta îl dorește din partea administrației publice);
  • realizarea de analize și rapoarte despre politicile publice la nivel local, regional, național și internațional despre arta în educație (personalizate pentru domeniul de activitate al partenerului);
  • identificarea de artiști sau profesori interesați să lucreze cu partenerul pentru noi proiecte de cultură în educație și coaching pe parcursul colaborării;
  • documentarea, promovarea și analiza practicilor artei în educație în domeniul de activitate al partenerului;
  • dezvoltarea de noi instrumente didactice și sugestii metodologice de integrare a artei în școli (personalizat pe profilul de activitate al partenerului).
Valorile în care credem și pe care dorim să le păstrăm în colaborările noastre
  1. importanța parteneriatului dintre operatori culturali și școli;
  2. implicarea artei profesioniste și a artiștilor profesioniști în proiectele educaționale cu copii și tineri;
  3. valoarea formativă și de advocacy a dezvoltării unei comunități de practică a celor care aduc arta în școală.

 

Pentru informaţii: contact@culturaineducatie.ro

Sari la bara de unelte