2. Concepte utilizate de profesori

Când lucrezi cu cineva din alt domeniu, trebuie să depui un efort considerabil ca să urmăreşti harta conceptelor pe care le foloseşte. Iată o serie de sintagme şi idei care ilustrează multitudinea de preocupări ale cadrelor didactice legate de activităţile educaţionale, în special cele cu o dimensiune culturală. Ele nu epuizează tot spectrul de problematici pe care cadrele didactice le au constant în atenție, dar oferă o bună reprezentare a tipologiei lor. Atunci când discutaţi cu un cadru didactic, aceste problematici sunt prezente în mintea lui/ei şi va încerca să vadă modul în care ceea ce doriţi să-i propuneţi îl ajută să-i sprijine pe elevi pe o anumită temă.

Nu toţi profesorii sunt preocupaţi de toate aceste problematici în acelaşi grad. De obicei, fiecare profesor consideră două sau trei dintre ele ca fiind relevante pentru activitatea lui şi va încerca să găsească modalităţi de a le transpune în practică. Celelalte vor constitui un fundal pentru activitatea sa, care în orice moment poate fi adus în prim-plan, dacă o va cere situația.

Stimularea interesului elevilor pentru învăţare

Profesorii sunt, în genere, preocupaţi de îmbunătăţirea mediului de învăţare, deoarece se confruntă frecvent cu o motivaţie scăzută a copiilor pentru şcoală. De aceea, în căutarea soluţiilor, ei văd o posibilitate de îmbunătăţire a învăţării prin recursul la artă şi patrimoniu. Acestea cuprind în ele posibilităţi multiple, care sprijină învăţarea prin accesul la alte forme de gândire sau prin punerea în relaţie a experienţelor de învăţare cu experienţe din viaţa reală.

Construirea unui traseu de educaţie continuu şi accesibil pentru toţi elevii

Disciplinele artistice fac parte din planul de învăţământ şi definesc educaţia obligatorie a elevilor, care se încheie în clasa a X-a. Ciclul superior al liceului presupune specializări diferite, dintre care doar unele mai au un timp şcolar alocat educaţiei artistice şi culturale. Şcolile au o capacitate redusă de a desfăşura activităţi extraşcolare care se adresează în mod egal tuturor elevilor, fiind nevoie de sprijin din partea comunităţii locale.

Reprezentări ale propriului rol profesional

Schimbările în sistemul de educaţie din ultimii 25 de ani nu au fost însoţite de fiecare dată de formări profesionale. Astfel, cadrele didactice au fost puse în situaţia să identifice pe cont propriu care sunt schimbările privind rolul lor în şcoală, să reflecteze la propriile nevoi de dezvoltare şi să-şi dezvolte alte competenţe profesionale.

Aplicabilitatea unor teorii din domeniul ştiinţelor educaţiei

Profesorii sunt în căutarea de soluţii pentru a aplica noi teorii din domeniul ştiinţelor educaţiei. Una dintre cele mai populare în acest moment este teoria inteligenţelor multiple a lui Howard Gardner. Arta este pusă în relaţie cu această perspectivă asupra învăţării, fiind considerată adecvată pentru a dezvolta inteligenţa emoţională a copiilor. Deşi se simt competenţi în privinţa aspectelor pedagogice, mulţi profesori sunt temători în a valorifica elemente culturale în activitatea lor.

Educaţia timpurie în domeniul artistic

Beneficiile participării copiilor la activităţi artistice şi culturale de la o vârstă frageda se cumulează în capitalul cultural al elevilor, care este extrem de util atât în planul dezvoltării individuale, cât şi pentru comunitate. Educaţia culturală este văzută de profesori ca un antidot pentru lipsa de discernământ a elevilor faţă de manifestările de subcultură la care sunt expuşi.

Performanţă şi calitate

Evaluarea şcolii din perspectiva calităţii educaţiei a condus la dezvoltarea unor mecanisme care să probeze eficienţa activităţii didactice a profesorilor. A avea o educaţie de calitate înseamnă şi regândirea şcolii ca organizaţie care învaţă. Aceasta poate presupune acţiuni care să genereze și să dezvolte noi modalităţi de a organiza activităţile educaţionale, capacitatea de planificare şi de implementare, consilierea elevilor pentru dezvoltare profesională şi personală etc. Criteriile de evaluare a şcolilor dezvoltate de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) iau în calcul şi parteneriatele stabilite de acestea cu comunitatea locală, inclusiv ONG-uri şi instituţii de cultură.

Organizare şi comunicare

Pentru evaluarea calităţii educaţiei în şcoală este concepută o strategie prin care să poată fi atinse obiectivele formulate. Unul dintre criteriile care trebuie operaţionalizate se referă la strategiile de comunicare în cadrul şcolii şi în afara ei. În cele mai multe şcoli există un interes crescut pentru dezvoltarea unor reţele locale de colaborare, schimburi de informaţii, îmbunătăţirea comunicării cu părinţii, elevii şi proprii colegi, colaborarea cu furnizori de educaţie din zona nonformală etc.

Impactul social

Activităţile culturale oferă o legătură între şcoală şi viaţa de zi cu zi a elevilor, deoarece dezvoltă cunoştinţe şi deprinderi estetice, atitudini şi comportamente culturale, capacităţi de interacţiune socială şi de gestiune a relaţiilor interpersonale, capacităţi de integrare socială. Pentru a accesa aceste potenţiale beneficii, mulţi profesori simt nevoia de sprijin din partea unor profesionişti din artă şi cultură.

Abordare interdisciplinară/ transdisciplinară

Organizarea disciplinară a cunoaşterii pe care elevul o capătă prin intermediul şcolii a condus la lipsa de conexiuni între domenii aflate, în mod firesc, în legătură. Pentru a limita aceste efecte, în documentele educative oficiale au fost introduse precizări privind realizarea de conexiuni interdisciplinare în predarea la clasă. În cadrul abordării transdisciplinare, obiectivele educaţionale sunt organizate în jurul unei teme de interes pentru elevi. Curriculumul la decizia şcolii favorizează dezvoltarea unor programe şcolare transdisciplinare.

Crearea unui context de învăţare

Profesorul are libertatea de a selecta metodele folosite în activitatea sa în funcţie de natura temelor abordate. Orice programă şcolară este însoţită de sugestii metodologice, dar pentru ca ele să fie transpuse în practică este foarte utilă colaborarea cu diverşi profesionişti din alte domenii. Utilizarea unor metode cât mai diverse crează contexte de învăţare variate, ceea ce creşte şansele ca toţi elevii unei clase să se simtă implicaţi şi valorizaţi.

Dezvoltarea de competenţe

Legea educaţiei naţionale precizează faptul că formarea elevilor se realizează din perspectiva competenţelor şi urmează recomandările de politici educaţionale europene în domeniu. Competenţele sunt definite ca ansamblu de abilităţi cognitive, procedurale şi atitudinale considerate absolut necesare pentru toţi elevii şi care trebuie să fie dezvoltate pe parcursul educaţiei obligatorii. Cadrele didactice sunt preocupate de a aplica mai eficient mecanismele de dezvoltare a competenţelor elevilor. Din perspectiva activităţilor de educaţie prin cultură cea mai semnificativă competenţă cheie este cea de „sensibilizare şi exprimare culturală”.

Sari la bara de unelte