Întâlnire Cultura în educație – Școala, arta și comunitatea | 27.09.2017 | 18.00 | La firul ierbii

Școala, arta și comunitatea

Miercuri, 27 septembrie 2017, ora 18.00

La firul ierbii

Splaiul Unirii nr.160, București

 

Intrarea liberă

 

Uneori simțim și vedem că arta are super-puteri, că poate transforma viața oamenilor și poate anima comunități. Sau, mai bine spus, că poate metamorfoza grupuri de oameni în comunități. Dacă nu am crede asta, mulți dintre noi nu am fi aici, nu ne-am dedica energia și timpul, de multe ori, voluntar, pentru a ne implica social. Ce se spune despre artă cu jumătate de gură, se spune însă despre școală răspicat: școala nu doar că poate, ci trebuie să transforme în bine viața oamenilor. Educația are această putere și noi toți ne bazăm pe ea. Iar dacă în clasă pare că uneori relația este de unu-la-unu între profesor și elev, schimbările importante au loc atunci când beneficiarii nu sunt tratați doar ca indivizi, ci și ca participanți într-un lanț mult mai complex de oameni și instituții, care împreună pot sprijini schimbarea, o pot opri sau sabota. Ce înseamnă a munci cu și într-o comunitate? Există un tip de artă care funcționează ca agent al schimbării și un alt tip de artă care lasă totul la fel? Ce anume catalizează angajamentul comunității, atunci când arta și educația fuzionează?

Vă invităm miercuri, 27 septembrie, de la ora 18.00 la o nouă întâlnire cultura în educație în care să răspundem împreună la aceste întrebări, alături de Ștefania Duminică (director la Școala Gimnazială „Prof. Ion Vișoiu” din Chitila), Sabina Lefter (învățătoare și trainer de educație non-formală), Mădălina Pavel (ilustrator și designer). Ele au participat la un proiect care a rămas o experiență importantă despre relația dintre artă, școală și comunitate.

„Dă culoare școlii tale“ a fost un proiect educațional de artă murală participativă, demarat de Asociația Komunitas in parteneriat cu o serie de ONG-uri. Pe scurt, o echipă de oameni din toată țara au pus la cale un proiect de artă murală participativă în școli. Proiectul a constat într-o serie de ateliere pe tema drepturilor omului, sub indrumarea facilitatorilor și a artiștilor implicați în proiect. În urma atelierelor, fiecare grup și-a ales un subiect desprins din realitatea școlii lor și a relațiilor elev-școală, pe care l-a transpus apoi într-o pictură murală de mari dimensiuni. Una dintre școlile implicate în proiect a fost Școala Gimnazială „Prof. Ion Vișoiu” din Chitila, condusă și în perioada în care s-a derulat proiectul de Ștefania Duminică, iar Sabina Lefter și Mădălina Pavel au fost implicate în calitate de facilitator, respectiv artist. Mai multe informații despre proiect: http://scolicreative.ro/despre-proiect-2015/.

Invitate: Ștefania Duminică (director la Școala Gimnazială „Prof. Ion Vișoiu” din Chitila), Sabina Lefter (învățătoare și trainer de educație non-formală), Mădălina Pavel (ilustrator și designer)

Ștefania Duminică este director la Școala Gimnazială „Prof. Ion Vișoiu” din Chitila, unde promovează viziunea „Toți pentru şcoală, şcoală pentru toți!”. Consideră că școala asigură pregătirea copiilor, precum şi a altor membri ai comunităţii într-un parteneriat bazat pe reciprocitate, susţinere şi feedback permanent iar instituția pe care o conduce derulează programe şi proiecte care sprijină şi încurajează comunitatea locală să participe la menținerea elevilor la cursuri, inclusiv pentru cei care aparţin unor grupuri dezavantajate sau vulnerabile. Câteva exemple de astfel de activități: programe de tip after-school, sprijin pentru înfiinţarea bibliotecii la structura Rudeni, dotarea cu aparatură audio-video a structurilor Rudeni şi „Eleonora Iliescu”, programe de dezvoltare personală având ca obiective diminuarea riscului de abandon şcolar, îmbunătăţirea comportamentelor individuale şi de grup, creşterea ratei de promovabilitate, programe de pregătire suplimentară (remedială sau de performanţă), asigurarea funcţionării unei clase speciale în cadrul structurii „Ion Olteanu” în parteneriat cu Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Tancabesti.

Sabina Lefter lucrează în prezent ca învățătoare într-o școală Waldorf. Deși a terminat Asistență Socială, treptat s-a îndreptat spre domeniul educației. O perioadă a lucrat ca trainer de educație nonformală ținând ateliere foto-video, ateliere de animație socio-educativă și educație urbană. În cadrul proiectului ”Dă culoare școlii tale!” a avut rolul de facilitator în două școli. A lucrat la închegarea grupului de elevi, la crearea unei relații între traineri, artiști și copii și la negocierea aspectelor administrative cu școala.

Mădălina Pavel a urmat școala generală în cartierul 13 septembrie, unde a avut 2 profesori de desen artiști. Așa a ajuns la Tonitza, apoi la Arte. În prezent face ilustrație pentru video animație și graphic design. Însă, cel mai mult îi place pictura murală. Consideră că este o formă de artă care împletește comunicarea dintre imagine, idee cu comunitatea și spațiul în care este amplasată. O pictură murală poate să schimbe spații, ba chiar și stările sau percepțiile  oamenilor. Portofoliul ei poate fi vizualizat aici:  https://www.behance.net/buburuze

Întâlnirea va avea loc miercuri, 27 septembrie 2017, ora 18.00 la La firul ierbii. Înscrierea este deschisă tuturor celor interesați. Vă rugăm să ne trimiteți până marți, 26 septembrie 2017, numele dvs./ al organizației dvs. pe adresa contact@culturaineducatie.ro pentru a confirma participarea.

Despre proiect

Întâlnirea are loc în relație cu proiectele București edu-creativ și Parteneri edu-creativi 2017. Proiectul București edu-creativ își propune să pună capitala pe harta centrelor culturale cu cele mai variate oferte de integrare a artei într-un context educațional care stimulează creativitatea și inventivitatea copiilor și tinerilor și care promovează interesul pentru valorile locale prin întâlnirea directă cu artiștii si creațiile acestora. Proiectul Parteneri edu-creativi 2017 îşi propune să creeze o platformă de acompaniere și îndrumare dinamică pentru cinci școli publice şi cinci organizaţii neguvernamentale culturale din Bucureşti, Timişoara, Târgu Mureş şi Târgu Ocna care, formând echipe edu-creative, integrează arta într-un context educațional ce stimulează creativitatea si inventivitatea copiilor și tinerilor prin întâlnirea directă cu artiștii si creațiile acestora.

București edu-creativ și Parteneri edu-creativi 2017 sunt dezvoltate de Asociația MetruCub – resurse pentru cultură.

Parteneri: Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, Fundația Comunitară București, Asociația culturală Replika, Asociația 37, Asociația Ești Povești, Asociația Minitremu, Institutul Cultural Francez Timișoara, La firul ierbii, Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, Muzeul Municipiului București.

Școli partenere: Școala Gimnazială Sfinții Constantin și Elena din București, Colegiul Costache Negri din Târgu Ocna, Şcoala Gimnazială nr.131 din Rahova – București, Liceul vocațional de artă din Târgu Mureș, Colegiul Naţional Bănăţean din Timișoara.

Parteneri media: Radio România Cultural, The Institute, Graphic Front, Feeder.ro, Zeppelin, Art7, România Pozitivă

Platforma Susține cultura în educație își propune să susțină realizarea unor programe culturale cu o dimensiune educațională în România prin dezvoltarea unei rețele de profesioniști și organizații și a unor resurse despre practici și politici publice în domeniu.

www.culturaineducatie.ro

www.Facebook.com/culturaineducatie

Proiectul cultural este finanțat în cadrul Programului cultural București Oraș participativ de catre Primaria  Municipiului București prin Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti ARCUB.Proiectul cultural este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Cultura în educaţie
Cultura în educaţie
Contul oficial al echipei de proiect.
Related Posts

Leave a Comment

thirteen − 11 =

sce_Pe-c_poster_23 septembrie Tg Mures_v3v1_sce_Pe-c_poster_4 octombrie_Tg Ocna
Sari la bara de unelte