București edu-creativ

Proiectul București edu-creativ își propune să pună orașul pe harta centrelor culturale cu cele mai variate oferte de integrare a artei în context educațional ce stimulează creativitatea si inventivitatea copiilor și tinerilor și promovează interesul pentru valorile locale prin întâlnirea directă cu artiștii si creațiile acestora.

București edu-creativ se desfășoară în perioada 26 iulie – 15 noiembrie 2017 și urmărește:

  • să pună în valoare identitatea culturală locală prin prisma instituțiilor publice de cultură și a ONG-urilor care propun apropierea tinerilor și copiilor de istoria locală și de comunitate prin activități de educație culturală.
  • să informeze cu privire la beneficiile și posibilitățile de colaborare între artiști/organizații culturale și școli din București și din țară pentru realizarea de proiecte edu-creative pentru copii și tineri.
  • să adreseze o temă extrem de importantă pentru impactul proiectelor culturale în școli: calitatea, continuitatea și sustenabilitatea activităților culturale realizate de artiști și educatori culturali.
  • să acompanieze două parteneriate creative între organizații culturale și școlile publice din București pentru ca acestea să dezvolte pe termen lung programe dedicate și adaptate elevilor, prin care arta demonstrează că reprezintă un atu în dezvoltarea lor personală, dar și pentru obiectivele educaționale formale.

Proiectul presupune:

  1. Realizarea și distribuția unei publicații tipărite care include oferta culturală a cel puțin 40 de instituții publice din București pentru facilitarea accesului tinerilor la cultură și colaborare cu școlile publice.
  2. Activarea ONG-urilor din București care participă la întregirea ofertelor de programe de educație culturală pentru școli și copii pe site-ul culturaineducatie.ro
  3. Organizarea Forumului Cultura în educație în perioada 27-29 octombrie 2017 cu scopul de a prezenta rezultatele proiectului și de a promova importanța parteneriatului dintre școală și operator cultural de calitate.
  4. Organizarea unui atelier intensiv pentru echipele edu-creative formate din cadre didactice și operatori culturali Parteneri edu-creativi 2017 în luna august și a unei formări de evaluare în luna octombrie.
  5. Organizarea a cel puțin două de sesiuni de mentoring individuale și de grup pentru două echipe edu-creative din București (Asociația Culturală Replika și Școala Gimnazială Sfinții Constantin și Elena; Asociația Ești Povești și Şcoala nr.131 din Bucureşti ) care să faciliteze colaborarea dintre participanți, să dezvolte competențele de comunicare între artist – cadru didactic și să îi ghideze în dezvoltarea ideii de proiect –pilot de educație prin cultură.
  6. Organizarea a cel puțin două ateliere demonstrative de educație prin artă de către organizațiile partenere în colaborare cu școlile din București cu și pentru cel puțin 125 de copii
  7. Organizarea de Întâlniri deschise și dezateri lunare despre importanța parteneriatului artist-profesor

Proiectul București edu-creativ este co-finanțat de Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului București – ARCUB în cadrul programului București – Oraș participativ, ca parte integrantă a platformei Susține Cultura în educaţie și în relație cu proiectul Parteneri edu-creativi 2017 co-finanțat de AFCN.

Sari la bara de unelte