Despre

Forumul are loc în perioada 8-10 aprilie la sediul ARCUB – Gabroveni din București și aduce împreună practicieni experimentați – cadre didactice specializate, artiști, mediatori și manageri culturali, reprezentanți ai instituțiilor și administrației publice din România – și parinți, profesori, studenți, alți artiști interesați să afle de ce este arta importantă în educație și cum îi putem valorifica potențialul în școlile din România.

Forumul îmbină 3 tipuri de interacțiuni:

  • prezentări ale unor vorbitori de excepție, urmate de discuții de aprofundare și perspective critice ale publicului pe temele propuse de aceștia;
  • prezentări de metode de lucru cu copiii și tinerii în proiecte cultural-educaționale care implică colaborarea dintre școală și artiști sau organizații culturale;
  • dezbateri moderate pe teme de actualitate cu cercetători, practicieni și copii implicați în proiecte cultural-educaționale

Forumul urmărește 3 direcții generale :

  1. Conectarea și discutarea publică a perspectivelor despre valoarea prezenței culturii în educație ale actorilor cheie în procesul luării deciziilor de politică publică la nivel național și în București
  2. Promovarea unor abordări și metode eficiente și a promotorilor acestora în rândul unui public general, format din cadre didactice, părinți, alte organizații culturale
  3. Conștientizarea mizei și a potențialului promovării patrimoniului cultural în educație

Participarea este gratuită datorită finanțărilor nerambursabile care alimentează proiectul Susține cultura în educație, parteneriatului strategic cu ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și cu Biblioteca Națională a României, cât și susținătorilor noștri.

Forumul este organizat cu sprijinul financiar al Granturilor SEE în România, prin Fondul ONG (în cadrul proiectului Susține cultura în educație), și al Administrației Fondului Cultural Național (în cadrul proiectului Lecțiile patrimoniului).

Forumul este un eveniment înscris în calendarul de activități organizate sub egida Dezbaterii Naționale pentru Educație și Cercetare – România Educată.

Forumul reunește rețeaua

Platforma Susține cultura în educație este o structură flexibilă de colaborare și schimb de idei, care promovează parteneriatele eficiente între operatorii culturali și școlile din România. Proiectul Susține cultura în educație pune bazele acestei rețele, oferind oportunități de implicare și parteneriat cadrelor didactice și profesioniștilor din domeniul culturii.

În 2015 proiectul s-a dezvoltat pe mai multe direcții: formare profesională, întâlnirile Cultura în educație, elaborarea de analize, ghiduri și pregătirea unor activități de advocacy, promovarea organizațiilor și proiectelor inovatoare. Aproape 800 de persoane din toată țara au participat la activitățile propuse. 200 de cadre didactice și profesioniști în domeniul culturii au aflat cum pot lucra mai bine împreună pentru a aduce arta și patrimoniul în viața copiilor în cadrul celor 10 formări s-au realizat la București, Cluj și Timișoara în perioada martie-noiembrie 2015; 300 de persoane au participat la cele 12 întâlniri Cultura în educaţie şi Publicul viitorului și au avut loc 6 intervenţii culturale în şcolile publice din București, pentru aproximativ 150 de copii, activități realizate de echipe de artiști și cadre didactice în București.

În noiembrie 2015 am lansat arhiva on-line a proiectelor de cultură în educație, care în prezent conține 40 de intrări din toate domeniile culturale și am lansarea volumul de interviuri “Biblioteca Vie a culturii în educație”, care cuprinde viziunea și parcursul profesional a 13 profesioniști ai domeniului, cu o prefață semnată de expertul educațional Șerban Iosifescu.

Formare gratuită despre managementul proiectelor de cooperare în şcoli_Formatori Vera Marin si raluca Bem neamu_23-25 octombrie 2015_INCFC
Formare penru cei care lucrează în domeniul culturii, despre colaborarea cu școli_18-19 septembrie 2015_Școala Gimnazială „Sfântul Silvestru”, București (2)

Ghidăm atenția spre cultura în educație

4-7 aprilie este Săptămâna Focus pe #culturaineducație, în care aducem în atenția publicului larg, prin intermediul partenerilor și susținătorilor din media, beneficiile culturii în educație. Abordăm teme de interes precum arta contemporană în școli, sponsorizări pentru cultura în educație, arta în educație pentru promovarea toleranței și practicii anti-discriminare, cultura în educație în mediul rural.

Scopul acestui program este de a prezenta exemple de bune practici prin interviuri cu oameni din rețea, practicieni/teoreticieni/specialiști de politici culturale și educaționale, dar și diverse resurse de analiză și îndrumare pentru proiecte cultural-educaționale eficiente.

Formare gratuită la București pentru cadre didactice despre colaborarea cu artiști și organizații culturale_28-19 martie 2015_CNDB

Inspirăm politicile publice la intersecția domeniul cultural și a domeniului educațional

Pe 7 aprilie are loc la Biblioteca Națională a României un eveniment asociat forumului, o masă rotundă cu tema Măsuri de politică publică pentru valorificarea potențialului culturii în educație. Invitatul special al întâlnirii este doamna Astrid Holen, expert norvegian, fost coordonator al programului Rucsacul Cultural, care a inspirat proiectul Susține Cultura în educație. Va participa, de asemenea, doamna Codruța Cruceanu, specialist în elaborarea de programe de educație culturală și colaborator al Asociației MetruCub, care va prezenta rezultatul analizei comparative a programelor, rețelelor și instituțiilor care susțin cultura în educație în mai multe țări europene, realizat în cadrul proiectului.

Invităm reprezentanți ai unor instituții publice și ONGuri cu rol strategic în dezvoltarea unor astfel de măsuri integrate de politică publică. Discuțiile vor urmări identificarea de priorități și intenții de elaborare a unor măsuri de investiție strategică pentru integrarea artelor și patrimoniului în educație. Participarea este pe bază de invitație directă din partea organizatorilor.

Întâlnire Cultura în educaţie_Edutainment - despre cum arta poate revoluţiona educaţia_Invitat Irina Damian_21 ianuarie 2016_Fundaţia pentru o societate deschisă
Sari la bara de unelte