Raportul întâlnirii „Cum creștem publicul viitorului?”. Invitată: Cristina Adam Toma

13 noiembrie 2015

Fundația pentru o societate deschisă, București

Barometrul de Consum Cultural pentru anul 2014 prezintă date îngrijorătoare legate de consumul de cultură, în special în privinţa muzicii clasice, a bibliotecilor şi a muzeelor. Consumatorii potenţiali preferă vizionarea unui film la cinema, o activitate sportivă sau o vizită la mall, în defavoarea unei activităţi din mediul culturii clasice. Aceste date confirmă necesitatea – surprinsă în Strategia sectorială în domeniul culturii şi patrimoniului naţional pentru perioada 2014 – 2020 – unei educări şi formări a audienţei, formare ce trebuie începută încă din copilărie şi realizată atât în educaţia formală, cât şi în cea non-formală.

Cum putem transforma copiii în consumatori avizaţi de cultură? Cui ne adresăm în atragerea lor spre aceasta? Ce rol au cadrele didactice, părinţii, asociaţiile ce desfăşoară activităţi educative, instituţiile de cultură în educarea gustului pentru actul cultural de calitate? Cum ghidăm opţiunile copiilor și părinților către activități creative? Pornind de la experienţa lucrului cu copii în mediul cultural şi a evaluării, în timp, a efectelor pe care acesta l-a avut asupra lor, de la reacţiile părinţilor şi ale realizatorilor de activităţi de educaţie non-formală legat de existenţa unei cronici critice la adresa lor, dar şi de la opţiunile pe care părinţii le oferă copiilor ca modalitate de petrecere a timpului liber, invitata acestei întâlniri,Cristina Adam Toma, a invitat publicul la o discuţie informală legată de importanţa expunerii de mici a copiilor la o educaţie culturală de calitate, a importanţei educării părinţilor, dar şi a cadrelor didactice în acest sens.

Invitat: Cristina Adam Toma.

Citește raportul întâlnirii aici. (Click, Save as. Se deschide ca .pdf)

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial 4.0 Internațional .

Cultura în educaţie
Cultura în educaţie
Contul oficial al echipei de proiect.
Related Posts

Leave a Comment

thirteen − six =

Atelier-de-lucru,-format-al-practicii--artistic-educationale_Liliana--Basarab-1Poate educația prin artă să formeze gânditori critici_Delia Popa-1
Sari la bara de unelte