Iulia Iordan a studiat filosofia, pedagogia și istoria artei, experimentând apoi modalități de a adapta domenii sobre pe înțelesul copiilor, mai întâi în sistemul educațional formal, apoi nonformal. Lucrează de peste cincisprezece ani ca educator muzeal, mai întâi în cadrul Muzeului Național de Artă al României, iar în prezent este coordonator creativ la Asociația Da’DeCe unde inventează proiecte culturale care au ca scop apropierea copiilor de patrimoniu, filosofie, literatură sau artă contemporană. Scrie povești din anul 2012 și este co-fondatoare a De Basm. Asociația Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți din România. Mai multe lucruri despre Iulia puteți citi pe site-ul său personal: www.iuliaiordan.ro

Imprevizibilul este un aspect esențial pentru munca mea de educator muzeal. Întotdeauna există un scenariu exact, complex, pregătit să răspundă cât mai bine modului diferit în care publicul poate răspunde la rândul său ideilor pe care eu aleg să le pun în joc. Dar acest scenariu se poate rescrie parțial și uneori aproape complet la fața locului în funcție de dinamica euristică și emoțională a conversației dintre mine ca educator, obiect și public. Pentru că am o experiență de lungă durată în acest domeniu și am susținut poate mii de ateliere de-a lungul timpului, uneori, mai ales după ce trec cu bine peste momente mai dificile din punct de vedere profesional, mă simt un fel de îmblânzitoare a imprevizibilului. Și totuși, iată-mă într-o situație complet nouă, imprevizibilă care îmi copleșește entuziasmul mai mult decât oricare alta. Pentru cei ale căror meserii se bazează atât de mult pe contactul direct, este cu siguranță la fel.

Pentru mine educația muzeală înseamnă să pun laolaltă tot ce știu și ce nu știu. Știu care este scopul atelierului, proiectului, instalației interactive, expoziției, dar nu știu cum vor reacționa ceilalți, cum voi reacționa eu în relație cu ei, ce lucruri va scoate la iveală demersul meu și ce nu va reuși să dezvăluie, ce va rămâne ascuns. Educația muzeală este o dezvăluire a unei idei, a unei intenții, a unui rol prin implicarea experienței celuilalt, a vizitatorului, copilului, adultului căruia vrei să îi facilitezi accesul la operă, artist, obiect. Întâlnirea cea mai reușită din punctul meu de vedere între muzeu, educator și vizitator este atunci când ea este relevantă în egală măsură pentru toate aceste trei entități și când, la finalul întâlnirii, eu și publicul rămânem într-o relație de comunicare deschisă.

Educația muzeală mi se pare fascinantă tocmai pentru că nu pornește de la principii abstracte, ci de la inepuizabilul concret: experiența și curiozitatea celui care îmi stă în față la care se adaugă potențialul conceptual, creator, ludic al muzeului. Cu fiecare proiect nou se sedimentează niște idei și, în același timp, altele noi se oferă experimentării. Fiecare proiect este de fiecare dată o regândire a principiilor de lucru, o reevaluare a noastră în raport cu publicul muzeelor, o redescoperire. Nu este un proces ușor, nici predictibil, dar este un domeniu relevant pentru noi toți indiferent de statut, de nivelul de educație, de interese și preocupări, pentru că arta și cultura vorbesc despre umanitate în atât de multe feluri.

Acum mai bine de o lună de zile timpul meu era pietros, mă luptam cu el ca să termin tot ce aveam de făcut. Acum este lichid și mi se scurge printre degete. Îmi dau seama că lupta mea cu el îi conferea sens, din ea se nășteau o grămadă de lucruri. Anxietatea care m-a paralizat pe parcursul ultimelor săptămâni pur și simplu mi-a blocat toate sinapsele. Timp de o lună nu m-am putut concentra să lucrez, doar am încercat să fac față cu bine lecțiilor copiilor mei și să le fac timpul petrecut acasă cât mai plăcut. Abia acum, la câteva săptămâni de la începerea izolării, încep să mă reapuc de treabă și asta se întâmplă doar pentru că nu mai citesc știrile. Dar este la fel de alienant să trăiești în afara realității așa cum este să fii conștient de ea.

Proiectele noastre la Da’DeCe au suferit multe modificări: în primul rând s-au anulat toate atelierele, unele proiecte au fost amânate pentru nu se știe când, iar în cazul celor două proiecte cu finanțare aflate în desfășurare, activitățile au fost reorganizate în așa fel încât să le putem păstra chiar dacă nu în ordinea firească. De asemenea, momentan nu avem activități pentru public în spațiul online. Motivele sunt mai multe: unul ar fi că unii dintre noi au avut nevoie de mai mult timp pentru a se obișnui cu noua situație, că timpul este și mai fragmentat decât înainte și au prioritate familiile noastre pe care le avem în grijă. Însă eu am mai avut un motiv în plus: nu cred în valoarea educațională a acestor întâlniri virtuale. Cred că ne ajută să rămânem cât de cât în contact unii cu alții, dar cam atât. Când munca ta este să mediezi relația între oameni și patrimoniu ținând cont de particularitățile acestora, este destul de dificil să o faci online.

Cred că niciun tur virtual, nicio activitate sugerată printr-un video, niciun schimb de idei prin Zoom nu pot înlocui sunetul pașilor din muzeu, gălăgia de la casa de bilete, întrebările spontane ale copiilor, privitul de aproape al unui obiect, lucrul împreună în preajma patrimoniului, mirarea. Ecranele nu prea te ajută să te miri autentic. Pe de altă parte, în calitate de părinte am simțit mai mult ca oricând nevoia unor resurse online pentru mine care să mă ajute să le predau copiilor mei lecțiile într-un mod atractiv. Am găsit manuale de ecologie pe site-ul WWF care m-au ajutat să predau lecțiile de geografie, canale de YouTube care m-au ajutat la matematică, dar mi-ar fi plăcut enorm ca în această perioadă să existe deja resurse de educație culturală adaptate programei școlare pentru orele de română, de cultură civică, de arte. Aceasta este ideea unui proiect viitor al asociației pe care sperăm să-l putem crea în parteneriat cu cât mai multe instituții și organizații interesate începând de toamna viitoare.

De asemenea, pe pagina de Facebook a asociației în fiecare zi sunt postate de către colegele mele mai harnice diverse resurse pentru copii și părinți, link-uri către activități online coordonate de muzee sau organizații prietene, fișe de lucru, filme, povești. Le recomand adulților interesați să urmărească postările pentru că sigur vor descoperi lucruri interesante de făcut în familie. Este modul nostru de a menține cât de cât pasul cu ce se întâmplă. În rest, încercăm să ne organizăm pentru a aplica în toamnă pentru noi finanțări cu proiecte gândite din timp care să răspundă unor noi realități pe care deocamdată nu prea le cunoaștem. Ne pregătim așadar pentru noi forme de imprevizibil.