Larisa Popescu este freelancer de 10 ani în lumea mirifică a educației nonformale și a educației prin cultură și tot de 10 ani este în Asociația Lume Bună. www.asociatialumebuna.com și contact.lumebuna@gmail.com.
Mă simt recunoscătoare pentru toți oamenii minunați cu care colaborez – echipa, partenerii și profesorii dedicați ce ni s-au alăturat an de an. Concepem și coordonăm programe de educație ce aduc mai multă creativitate, bucurie și sens în procesul de învățare și asta aduce motivație copiilor și cadrelor didactice, iar pe termen lung contribuie la reducerea abandonului școlar și al analfabetismului funcțional în școlile din mediul rural în care ne implicăm.
Un important aspect al proiectelor noastre este acela de a promova identitatea culturală și valorile patrimoniului cultural din satul românesc și de a le transmite către generația tânăra. Pe tot parcursul acestor ani mi-a fost confirmat că Educația prin Cultură este acea „bagheta magică” prin care putem contribui la a crea o LUME mai BUNĂ.
În perioada pandemiei am fost nevoiți să anulăm activități și campanii de strângere de fonduri dar și să adaptăm unele proiecte la varianta de a le continuă folosind învățarea, coordonarea lor de la distanță – acolo unde a fost posibil. Având în vedere că peste 85 % din proiectele noastre sunt adresate copiilor din mediul rural – învățarea la distanță nu este atât de simplă ca în orașe, mulți dintre copiii beneficiari ai proiectelor noastre nu au nici măcar un telefon… ce să mai vorbim de tabletă sau laptop. Așa încât folosirea tehnologiei nu a fost posibilă decât într-un mic procent.
Cu toate acestea proiectul Scena Creativ la Sat – proiect co-finanțat AFCN – a continuat și cei 120 de copii din 7 sate au reușit să creeze texte dramatice și apoi să își dea feedback pe ele. Au folosit telefonul părinților (sunt sate în care sub 30% dintre copii au propriul telefon) și au discutat despre teme, personaje, replici … Copiii s-au simțit impulsionați de temele alese împreună și ne-au surprins și pe noi cu creativitatea lor (deja avem pe Facebook secvențe audio cu replici din textele dramatice create de ei). La fel continuă și proiectele Revista Creativ la Sat (ediția a3a) și Coletul Creativ la Sat (a2a ediție)…. chiar dacă anumite activități sunt amânate până la reluarea cursurilor în mai/iunie.
Partea de socializare și „de împreună’ am luat-o din discuțiile pe ZOOM, Whatsapp cu echipa Asociației, grupul de profesori din Cluburile CELS (peste 40 de școli din rural – 24 de județe), comunitatea Supercharger prin Fundația Comunitară București, și cu ONGurile din comunitatea Facem bine împreună.
Avem de ceva timp în minte să scriu o carte – am reușit să o încep la finalul lunii martie și este o altă zona de creativitate pe care voi continuă să o explorez.
În familie experimentăm tot felul de activități împreună – noi rețete în bucătărie, mai multe lecturi, destul de rar câte un film, fiica mea învață diverse coregrafii pe care apoi ni le arată. Ne auzim frecvent la telefon cu părinții, rudele și prietenii pentru a ne oferi suport emoțional și a ne asigura că suntem bine. Azi am intrat într-un webinar facilitat de Sarah Walton – recomand experiență Soul Writing Intuitive Coaching.
Creativitatea și comunicarea sunt ingredientele care ne aduc bucurie și ne colorează viață personală de zi cu zi – chiar și în această perioada – dar și 2 dintre abilitățile pe care le dezvoltăm prin programele de educație pe care le creăm în cadrul Asociației Lume Bună în ultimii 10 ani.