Mihaela Tilincă are un doctorat în lingvistică aplicată, face educație și formare de 35 ani și e interesată de re-gândirea educației prin și pentru cultură pentru dezvoltare individuală și comunitară de la începutul anilor 2000 când a fost director al Centrului British Council Timișoara și a avut prilejul să lucreze cu echipe de artiști, educatori și mediatori culturali experimentați. De zece ani dezvoltă și implementează proiecte în educație și cultură alături de organizații non-profit din Timișoara. În anul 2019 a conceptul și coordonat Programul de mediere culturală din jurul Bienalei de artă contemporană ArtEncounters, ArtEncounters Ways of Knowing, un program al Asociației Culturale Contrasens. mihaela.tilinca@gmail.com

Primăvara asta cu vremuri interesante m-a scuturat și pe mine un pic pe toate planurile – dor de Anca noastră care urma să vină acasă în vacanță și asta nu s-a mai putut și griji pentru ea fiindcă e la New York, conversații lungi în toate registrele și aranjamente practice de toate felurile ca mama să înțeleagă că e necesar să ia în serios carantina, un șantier care s-a oprit pentru că meșterii nu au mai putut ajunge, noi trei 24/7 împreună cu zile care arată la fel – doi oameni lipiți de laptopuri, unul în call-uri non-stop și alta care vrea liniște fiindcă e despre compus proiecte și Nikita, pisica noastră care insistă că o lapcat e mai dezirabilă decât un laptop, planuri de proiecte la firul ierbii, cu/despre/pentru oameni, printre oameni și revelația că ar fi posibil ca firul ierbii să aibă nevoie de alt sens și că printre oameni va fi mediat de tehnologie, locuri din cartierul meu și momente din viața mea ‘în jurul Domului’ care au devenit imposibile, cursuri pe care le-am proiectat cu gândul la construcția cunoașterii împreună cu studenții și la interacțiune în jurul unor documente de proiect cultural pe care să le arăt și să le analizăm cadru cu cadrul împreună, iar apoi, după zile de confuzie tehnologică am trecut on-line și m-am simțit inconfortabil despărțită de ‘copii’ de ecran, cu acceași Nikita mișunând și mieunând în jurul biroului ‚în timpul orelor’.

Dar, cu tot haosul, cu toate nesiguranțele, cu toate întrebările venite buluc peste mine din gânduri în cuvinte, cu toate momentele de perplexitate, cu toate grijile despre ai noștri, cu toate gândurile la cei din lumea noastră și cei din lumea largă, dacă ar fi să spun cum a fost primăvara asta pentru mine, aș spune că a fost prilej de a trăi, de a pune (alt, profund) sens în cuvinte pe care le repet și eu des și de multe ori grăbit – grijă și drag de ceilalți, împreună, comunitate, inventivitate, reziliență și acel intraductibil englezesc grit (să nu renunți, să nu te lași, să mergi până în pânzele albe atunci când vrei să construiești și crezi în ceva). Și aici trec la capitolul emoții și descoperiri, fiindcă ce m-a mișcat și mirat a fost cum oamenii din jurul meu, oamenii tineri de care am avut norocul să fiu foarte aproape în utimele luni au de/venit și mai aproape, au păstrat forța de a fi resurse pentru comunitate, au păstrat bucuria a ceea ce fac, energia de a crea, dragul de a împărtăși, încăpățânarea de a persista, reziliența de a (se) reinventa. În vremuri de criză, în săptămâni de distanțare fizică, într-un context social și politic aproape neguvernat, norocul meu a fost că m-au luat cu ei.

Așa că, în ultima lună mi-am început diminețile cu lecturi și povești live transmise de La Două Bufnițe sau trecând pe la librărie să salut la fereastră pe Oana și Raluca și să-mi ridic cărțile pe care le-am putut comanda înainte la telefon, am continuat zilele cu întâlniri de lucru via Zoom cu Ionel Mărginean și echipa teatrului studențesc Thespis (CiviCultura), Laura Coroamă-Dorneanu (educație și mediere cutlurală), Daniela Șilindean (cum putem integra lectura și teatru lectură în comunitate), via Facebook Messenger cu Andrea Wolfer (antropologie urbană) și Beatrice Tudor (dans contemporan) sau via telefon cu Sorin Vlad Predescu (despre timișoreni și cum ne construim fiecare capitala culturală) și cu Sorina Jecza (despre partenriate culturale în jurul artei contemporane în Balcani). Am compus la distanță, dar împreună cu ei toți proiecte la confluența dintre cultură și educație, toate construite în jurul ideii că medierea culturală e piesa critică în democratizarea culturii, și factorul care îi conferă culturii dimensiunea de motor de re/generare comunitară – ‚Vocile cartierului. CiviCultura 2020’ a plecat spre AFCN, ‚unSynchronised Paths. Contemporary Art in West Balkans’ trimis să se alăture Creative Europe, proiectul major centrat pe mediere culturală ca serviciu comunitar și ca platformă de coalizare a forței organizațiilor tinere din Timișoara e în pe planșetă și așteptăm momentul ca Fondurile norvegiene dedicate Capitalei Culturale să re/devină accesibile, am reușit să punem cap la cap și proiectul experimental de teatru de cartier via streaming menit să îi pregătească pe tineri pentru civism,  fiindcă apelul Access Online a avut niște termeni interesanți stabiliți de Ministerul Culturii. Ne-am frământat mult să reinventăm și să regândim ceea ce vrem să facem în contextul nou (fiindcă ce a fost, cum a fost, nu va mai fi); unele ne-au reușit, altele, nu; continuăm să discutăm și să încercăm. Am încheiat zilele cu live-uri din living-uri, dormitoare sau sufragerii din toată lumea, Teo Milea, Joyce diDonato, Royal Ballet și Cristian Măcelaru, preferații mei.

În loc de încheiere, două resurse care mă țin acum, profesional, cu energie, îmi dau forță și idei: rețeaua of/by/for all https://www.ofbyforall.org/ și cursul tip MOOC Create in public space https://createinpublicspace.com/, iar dacă e vorba de comunitate grupul Facebook #EUsolidarity Now.

Mergem mai departe. Merg ma departe. Împreună cu ceilalți. Cu umor.