Nicoleta Lefter este actriță a Teatrului Odeon, lucrează destul de intens și în mediul independent, concepe performance-uri pornind de la romanele unor autoare românce contemporane. A făcut un spectacol cu copiii Școlii Speciale nr. 2 din Sibiu la Teatrul Gong – „Visând glasuri” -, care este o călătorie senzorială în lumea surzilor, ce explorează bogăția și plasticitatea semnelor într-o montare emoționantă ce vorbește despre oamenii din jurul nostru pe care îi cunoaștem prea puțin, despre vise și frici. https://www.facebook.com/nicolettalefter

Cum a fost ultima perioadă?

Nu simt că a fost un concediu, încerc să îl compar cu o perioadă de vacanță, dar nu e pentru că de obicei în vacanță mergi să vizitezi locuri, te întâlnești cu diferiți oameni, ai chef să citești cât mai mult, nu gătești așa de des, ieși seara la restaurant, faci plimbări lungi, ai multiple conversații cu diverși cetățeni. Dacă trăim o bucată dintr-un timp suspendat? Îmi tot vine în minte filmul Interstelar, parcă am fost răpiți de cineva timp de două luni și puși în căsuțele noastre să experimentăm sau să încercăm să ne adaptam la viitorul stil de viața al umanității. Încă nu îmi e clar ce simt despre această perioadă, stau în carapace și aștept să văd când ajungem la destinație :)))

Ce te-a emoționat, ce descoperiri ai făcut?

Mă emoționează oamenii care suferă fizic, cei care sunt singuri și neputincioși, mă emoționează copiii care cerșesc atenție și iubire. Plâng la filme sau atunci când termin o carte de citit și aflu că personajul principal moare. Deci nu am făcut o descoperire mare în perioada asta, doar niște detalii, mici plăceri pe care le am conștientizat, poate că de fapt le făceam și înainte, doar că nu le-am dat atenție până acum. Un exemplu ar fi discuțiile din timpul mesei de prânz pe diferite subiecte. Masa de prânz a devenit cea mai importantă masă a zilei, ea începe undeva în jurul orei 13.00 și se prelungește până aproape de ora 15.00/15.30, ceea ce înainte nu se întâmpla niciodată, poate doar la sărbători sau cu ocazii speciale. Subiectele sunt extrem de diverse, de la reciclarea plasticului până la Bach. De obicei fetița noastră lansează tema, eu țin discursul despre cum trebuie abordat subiectul și tatăl ei mă susține cu argumente. Azi la prânz s-a dezbătut subiectul „roz bombon sau ce înseamnă prost gust”. Ieri, de plidă, am discutat despre cum ar fi să ajutam financiar de la distanță un copil să meargă la școală și ce va însemna pentru noi această decizie – mai puține păpuși cumparate, mai puține cadouri, mai puține înghețate.

Ce activități creative ai realizat?

Am desenat mult, am citit cu voce tare ca la cenaclu :)) și am învățat-o pe fiica mea ce înseamnă să fii performer și să faci un spectacol în casă cu tot ce ai prin jur. M-a ajutat cu recuzita, a tras draperia care era pe post de cortină, s-a ocupat și de lumini (mi-a aprins veioza la momentul stabilit), a stat cu ochii țintă la mine să vadă cum interpretez rolul, a fost fascinată de faptul că pot să plâng la comandă și la final m-a felicitat și mi-a zis „mama, ce bine făceai, îți tremurau și mâinile, bravo!”. Încercați să vă jucați cu copiii voștri de-a teatrul, e super distractiv!

A, și am mai făcut zilele astea caligrafie și, culmea, am realizat că nu mai știam cum se scriu unele litere de mâna, de exemplu C mare scris de mâna, Ce bucle interesante făceam când eram mici! :))

Ce resurse interesante ai descoperit?

Lucrez încă la programul: calm, răbdare, să încercăm să nu ne agităm. Și am descoperit că am în continuare idei de spectacole, nu mi-a dispărut cheful.

Ce activități culturale/creative propui?

Le propun părinților să îi lase pe copii să se joace mai mult în perioada asta, să nu pună mare accent pe învățatul online, care oricum e delirant cu toată invazia de aplicații. Că plictiseala e foarte utilă din când în când, copiii pot descoperi lucruri senzaționale din plictiseală. Puneți-vă muzică clasică dimineața la micul dejun că să aveti o zi mai blândă , desenați împreună cu copiii lucruri pe care ei și le imaginează, citiți cu voce tare câte o poezie, inventați povești în care protagoniști pot fi două bucăți de lego și uitați-vă la Stan și Bran! Râsul nu lasă riduri!