Valentina Bâcu | mediatoare a ideilor bune | optimistă incurabilă | educator muzeal la Muzeul Țăranului Român |manager cultural Muzeul la cutie | organizator BOOKerini – târg de carte pentru copii | președinte asociația culturală Câte-n lună și-n mansardă

Până la prima noapte de insomnie însoțită și de primul atac de panică, aveam impresia că ne este bine acasă, în primele două săptămâni chiar am reușit să recuperăm foarte mult din timpul pe care nu mai reușeam altfel să-l petrecem împreună – am gătit împreună, am jucat toate jocurile preferate și inventate de copii, am desenat, am citit, ne-am uitat la filme, am navigat online mult, de la muzee și grădini zoologice până pe stația spațială internațională, am început să studiem limbi străine, ne-am fotografiat și ne-am filmat, am râs, ne-am îmbrățișat strâns de multe ori pe zi, am vorbim zilnic cu cei dragi la telefon. Noaptea aceea însă a schimbat totul, cred că a fost momentul când am conștientizat gravitatea situației și a faptului că totul se va schimba și că vom avea nevoie de mult curaj să trecem peste această pandemie și ce va fi după.

Au urmat câteva zile de panică, din care tot copiii au reușit să mă scoată. Privindu-i cum își găsesc ei libertatea chiar și-n aceste condiții, cu câtă bucurie își inventează jocuri, sisteme de numerotație, țări imaginare, povești, scenarii de filme și jocuri, cât de bine le face că au scăpat de corvoada unui program strict și a unei rutine zilnice obositoare și, mai ales, cât de bine le este că ne au cu totul lângă ei, mi-am dat seama că și eu am resurse de a mă adapta la noua situație, chiar dacă asta înseamnă să nu mai încerc să dețin controlul și să învăț de la zero lucruri noi.

Nu înseamnă că viața noastră a revenit pe un făgaș normal și că de-acum mi-e foarte clar cum și ce trebuie să fac. Dimpotrivă, au urmat mai multe zile haotice, zile în care ne reîntâlneam în bucătărie spre seară, încropind la repezeală ceva de mâncare, zile în care am vânat colțuri liniștite în casă și m-am frustrat că nu le-am găsit, zile în care am refuzat să mai fiu profesoara copiilor mei sau partenera ideală de joacă, nopți în care am lucrat ca-n studenție, încercând să respect un deadline, zile în care m-am entuziasmat din nou, dar și zile în care nu am putut vorbi cu nimeni și m-am simțit doar neputincioasă.

Nu știu însă de ce am sentimentul că ne este mai bine acum decât la începutul pandemiei. Poate din cauză că am început să ne obișnuim să trăim cu ea, poate că acum trăim mai sincer și fără #totulvafibine.  Nu știm cât de bine ne va fi, dar știu că doar trăind vom afla. Așa că am început din nou să-mi fac planuri, să-mi redescopăr pasiunea pentru fotografie și filosofie, să gândesc proiecte noi, să aplic pentru finanțări nerambursabile, să trec peste blocajele personale și să-mi doresc să învăț mai mult.

Unde voi fi în următoare perioadă în mediul online? La #PoveștiDeSearăMețeriste, #MȚRmăinspiră #MuzeulLaCutie #BOOKerini #Ghidulpoznețdecultură|