Cum este clasificată educaţia?

Ce îşi propune acest ghid? | Cui se adresează ghidul? | De ce este nevoie de educaţie prin arte în şcoală? | Cum este clasificată educaţia? | Care este viziunea actuală a învăţământului românesc?

Educaţia se regăseşte în toate activităţile în care ne angajăm şi este indisolubilă de activitatea umană. Pentru a facilita crearea de programe şi politici, ceretătorii şi teoreticienii au operat o serie de clasificări, des utilizate în dezbaterile şi documentele ce ţin de domeniul educaţiei. Pe parcursul ghidului ne-am raportat la următoarele definiţii:

Educaţia permanentă (denumită şi Învăţarea pe tot parcursul vieţii): Aceasta reprezintă totalitatea activităţilor de învăţare realizate de fiecare persoană pe parcursul vieţii (educaţia din familie, educaţia preşcolară, şcolară, superioară, formarea profesională continuă, educaţia adulţilor) în contexte formale, nonformale şi informale, în scopul formării sau dezvoltării competenţelor dintr-o multiplă perspectivă: personală, civică, socială ori ocupaţională.

Educaţia permanentă reprezintă un deziderat al învăţământului românesc actual şi este susţinută de unităţile de învăţământ în diferite moduri (acces la spaţii şi resurse; crearea de Centre de documentare şi informare sau Centre comunitare de învăţare permanentă; parteneriate cu actori comunitari; finanţarea de programe de formare continuă; etc.).

Conform Legii educaţiei naţionale (Art. 334) finanţarea învăţării pe tot parcursul vieţii se realizează prin fonduri publice şi private pe baza parteneriatului public- privat, prin finanţare şi cofinanţare din partea angajatorilor, ONG-urilor, prin fonduri nerambursabile din programe europene, prin centre de educaţie permanentă şi prin contribuţia beneficiarilor.

Educaţia formală: se referă la învăţarea organizată şi structurată, care se realizează într-un cadru instituţionalizat pe baza unei proiectări didactice clare cu definirea obiectivelor, duratei şi resurselor. Este un tip de învăţare intenţionată ce se finalizează cu certificarea instituţionalizată a cunoştinţelor şi competenţelor dobândite.

Ca ONG puteţi autoriza un program de formare continuă a cadrelor didactice în domenii culturale, respectând prevederile Metodologiei de acreditare a programelor de formare continuă a personalului din învăţământul preuniversitar (O.M.Ed.C. nr. 4611/ 2005).

Educaţia nonformală: se referă la învăţarea integrată în cadrul unor activităţi planificate, cu obiective de învăţare, care nu urmează în mod explicit un curriculum şi poate diferi ca durată. Este un tip de învăţare intenţionată dar cunoştinţele şi competenţele dobândite nu sunt în mod automat certificate. Aceasta se realizează în:

unităţile de învăţământ, palate şi cluburi ale elevilor, biblioteci, centre de documentare;
spații ale operatorilor culturali: muzee, teatre, centre culturale, cinematografe, case de cultură, precum şi asociaţii profesionale/ culturale, ONG-uri.

ONG-urile şi instituțiile publice de cultură reprezintă unul dintre furnizorii principali de cursuri şi experienţe de educaţie nonformală

Educaţia informală:

reprezintă rezultatul unor activităţi zilnice la locul de muncă, de timp liber, în mediul familial, comunitar, în reţele sociale, prin voluntariat, activităţi sportive ori culturale etc. Învăţarea informală poate fi neintenţionată şi neconştientizată, nu este organizată sau structurată, nu depinde de intenţia celui care învaţă şi nu conduce la certificarea cunoştinţelor şi competenţelor dobândite.

Activităţi extracurriculare: totalitatea activităţilor educative conduse de persoane calificate, planificate şi organizate în instituţiile de învăţământ sau în afara acestora cu scopul de a completa formarea personalităţii elevului asigurată de educaţia formală prin dezvoltarea altor aspecte ale personalităţii acestuia.

Activităţi extraşcolare: totalitatea activităţilor organizate, realizate de elevi în timpul liber în cadrul unor instituţii speciale (palate, cluburi, biblioteci) pentru a răspunde unor nevoi individuale ale acestora.