
Arhiva de proiecte este un instrument de promovare a inițiativelor de arte în educație din ultimii 15 ani din România. O astfel de iniţiativă contribuie la o necesară punere în context şi documentare a acestor practici într-un domeniu în care efervescenţa creatoare se îmbină prea adesea cu o slabă capacitate de arhivare şi care riscă să fie uitate, în ciuda impactului şi soluţiilor creative pe care le-au identificat.
Proiectele sunt selectate pe baza unor criterii de calitate a parteneriatului dintre școală și operatorul cultural*:
- Caracterul formator complex care aduce împreună educația artistică propriu-zisă (inițierea într-un domeniu artistic) cu educația prin artă și îmbunătățirea capacităților de învățare și creative ale copiilor.
- Accesibilitatea conținutului propus pentru toți copiii din grupurile țintă și încurajarea lucrului în format colaborativ.
- Contribuția proiectului la dezvoltarea capacităților de exprimare și auto-reprezentare ale copiilor.
- Includerea unei componente de acompaniere psihologică, reflecție critică, soluționare a problemelor apărute și contracarare a riscurilor inerente lucrului cu copiii.
- Dimensiunea colaborativă și calitatea parteneriatului între artiști/ organizație și școală/ instituție publică sau comunitate.
- Capacitatea de auto-formare, training și profesionalizare a organizațiilor/ artiștilor și profesorilor implicați în proiecte.
- Durabilitatea, periodicitatea și sustenabilitatea inițiativei/proiectului.
- Metode de monitorizare și evaluare a impactului educațional al proiectului în formarea copiilor.
Oricine dorește să propună un proiect este invitat să completeze următorul formular.
Editorul arhivei de proiecte în perioada 2015-2016: Ștefania Ferchedău
*criteriile sunt inspirate de lucrarea The Wow Factor, Global research compendium on the impact of arts education de Anne Bamford (2006, Waxmann Verlag)











